Press "Enter" to skip to content

Vieți salvate, în urma mobilizării extraordinare a medicilor de la Spitalul Clinic Județean de Urgență. Intervenție de excepție în cazul victimelor accidentului din Căpușu Mare

Distribuiți acest articol!

Sănătate

Mai mulți pacienți în stare gravă, ca urmare a accidentului produs în Căpușu Mare, au fost operați cu succes de medicii clujeni. Intervenția promptă a echipelor medicale a salvat mai multe vieți.

Intervenție medicală la SCJU Cluj, în cazul victimelor accidentului din Căpușu Mare/Foto: Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj

Patru persoane aflate în stare gravă, ca urmare a teribilului accident din Căpușu Mare, produs de un șofer fără permis care a fugit de la locul faptei, au ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a SCJU Cluj.Colaborare extraordinară a echipelor chirurgicale și de terapie intensivă pentru salvarea de viețiOdată ce medicii urgentiști au aplicat procedurile specifice, trei persoane în stare critică au fost transferate în Blocul Operator al Secției Clinice Chirurgie I. CITEȘTE ȘI: Accident GRAV în Căpușu Mare. 4 persoane rănite au rămas încarcerate. 5 adulți și 3 copii au primit îngrijiri medicaleA fost momentul în care și-au intrat în rol echipele multidisciplinare chirurgicale și de terapie intensive, care au reușit performanța să intervină concomitent la trei pacienți cu operații majore. Intervenție medicală la SCJU Cluj, în cazul victimelor accidentului din Căpușu Mare/Foto: Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj„Pentru completarea echipelor, un număr important de medici, medici rezidenți, asistenți medicali și farmaciști s-au prezentat voluntar la serviciu, în acord cu procedurile și protocoalele interne”, informează reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Cluj.  Echipele operatorii au fost coordonate de medicii chirurgi Vlad Făgărășan (medic de gardă), Cătălin Ciuce și Ciprian Cucoreanu, împreună cu medicii anesteziști Dumitru Patraș, Crina Leahu, Marta Băncișor și Gabriela Csipak.Echipa medicală mixtă a medicilor chirurgi și de terapie intensivă a făcut diferența/Foto: Foto: Spitalul Clinic Județean de Urgență ClujPe timpul intervențiilor chirurgicale și după operații au fost utilizate cantități importante de sânge transfuzat, subliniind din nou importanța asigurării permanente a unităților de transfuzie sanguină. Managementul acestui caz complex, care a presupus, în plus față de procedurile obișnuite, utilizarea angiografiei și radiologiei intervenționale, utilizarea trombelastografiei și administrarea de sânge prin utilizarea aparatului Cell Saver (colectarea, procesarea și reinfuzia sângelui propriu al pacientului care se pierde în timpul accidentului și a perioadei operatorii) a fost asigurat de Prof. Dr. George Dindelegan, șef al Secției Clinice Chirurgie I și Conf. Dr. Cristina Petrișor, șef al secției Clinice Terapie Intensiva I, arată instituția medicală. 

CITEȘTE ȘI:

Servicii mai bune pentru nou-născuți la ATI, SCJU Cluj, cu bani din PNRR. Aici sunt tratați anual 2400 de bebeluși
VIDEO. Cum s-a produs accidentul teribil din Căpușu Mare? Șoferul vinovat NU AVEA PERMIS și a fugit de la locul faptei
Ziua Internațională a Medicinei de Urgență. Aproape 40.000 de pacienți, consultați la UPU Cluj în ultimul an FOTO
Accident GRAV în Căpușu Mare. 4 persoane rănite au rămas încarcerate. 5 adulți și 3 copii au primit îngrijiri medicale

 » sursa: www.monitorulcj.ro


Distribuiți acest articol!