Press "Enter" to skip to content

TUPEU: Ciolacu a dat în judecată instituţia care i-a respins cererea de a obţine titlul de luptător cu rol determinant la Revoluţie – 60m.ro

Distribuiți acest articol!

Acum circa aproape o lună, o comisie din cadrul Secretariatului de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 a respins cererea lui Marcel Ciolacu de a fi declarat luptător cu rol determinant în Revoluţia din decembrie 1989.
„În urma verificării înscrisurilor din dosarul administrativ, comisia constată că în perioada 14-22 decembrie 1989 domnul Ion Marcel Ciolacu nu a îndeplinit condiţia cumulativă de a ocupa şi apăra obiectivele de importanţă deosebită, care au aparţinut regimului totalitar, în localităţile în care, în urma acestor acţiuni şi confruntări au rezultat persoane ucise, rănite sau reţinute până la fuga dictatorului, respectiv ora 12.10, motiv pentru care comisia respinge cererea LRD nr. 6725/02.04.2022 cu majoritate de voturi”, se arată în documentul emis pe 22 iunie 2023.
Marcel Ciolacu nu a fost de acord cu această hotărâre, astfel că a dat în judecată Secretariatul de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989. Pe 25 iulie 2023, la Tribunalul Buzău a fost înregistrat un dosar al cărui obiect este “anulare act administrativ anularea proceselor- verbale din 22.06.2023 şi 27.06.2023 – Legea nr. 341/2004”, conform datelor de pe portalul instanţelor de judecată.
Ion Marcel Ciolacu figurează ca reclamant, iar secretariatul de stat al revoluţionarilor ca pârât. Dosarul a fost înregistrat la Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Buzău. Deocamdată, judecătorii nu au stabilit data primului termen din acest dosar. Legea 341/2004 se referă, la paragraful b3 al articolului 3, la calitatea de luptător cu rol determinant.

 » sursa: www.60m.ro


Distribuiți acest articol!