Press "Enter" to skip to content

Spitalele din Cluj, reorganizate în sistem mixt: COVID și non-COVID. Subprefect: „Suntem în discuții”

Distribuiți acest articol!

Spitalele din județul Cluj se vor reorganiza în format mixt, astfel încât să aibă structuri și pentru bolnavii care sunt infectați cu COVID-19, dar și pentru cei care nu suferă de o astfel de infecție.

Miercuri a avut loc o ședință de lucru la care au participat managerii spitalelor, reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP), reprezentanții Casei de Asigurări de Sănătate Cluj (CAS), subprefectul Clujului, Irina Munteanu și prefectul Clujului, Tasnádi István-Szilárd.

Scopul ședinței a fost de a reorganiza spitalele în format mixt, astfel încât să aibă structuri atât pentru Covid cât și pentru non-Covid, inclusiv la ATI.

„Demersurile pentru modificarea planului integrat de măsuri de reorganizare a asistenței medicale urmează să se efectueze în cel mai scurt timp, astfel încât, revenirea parțială la structura anterioară de funcționare să se producă în cel mai scurt timp de la primirea avizelor, din partea instituțiilor abilitate.

Ne dorim să ajungem, pas cu pas, dar sigur, la normalitate în ceea ce privește activitatea noastră cât și a spitalelor, care au dus cu succes până la acest moment pandemia”, a transmis Instituția Prefectului Cluj, pe pagina de Facebook.

Fiecare spital va propune o reorganizare

Subprefectul Clujului, Irina Munteanu, a spus că momentan a avut loc doar o discuție, iar pe viitor se vor pune la punct toate detaliile pentru începerea reorganizării. Subprefectul a explicat pentru monitorulcj.ro că trebuie să se stabilească foarte clar și relația cu cei de la CAS.

„A fost doar o primă întâlnire pe tema asta, o discuție în principiu. Sunt multe aspecte implicate: precauție pentru a ne adapta la orice situații, relația cu cei de la Casa de Asigurări de Sănătate, gestionarea tuturor pacienților, indiferent de patologie, infectați cu COVID sau nu”, a declarat pentru monitorulcj.ro Irina Munteanu, subprefectul Clujului.

Fiecare spital din județul Cluj va face o propunere de reorganizare, structura fiind prezentată mai departe către autorități dar și pentru cei de la Casa de Asigurări de Sănătate Cluj, a mai menționat Irina Munteanu. În următoarele zile, reprezentanții Ministerului Sănătății vor face întâlniri cu prefecții din România pentru a stabili toate detaliile.

„Fiecare spital va face o propunere de reorganizare și se va discuta punctual cu cei de la Casa de Asigurări de Sănătate și cu cei de la Direcția de Sănătate Publică (DSP). Când întreaga structură pe județ va fi una clară, atunci vom avea un nou plan medical și o reavizare a tuturor spitalelor.

Sunt foarte complexe lucrurile și necesită discuții și la nivel de Minister al Sănătății, care vor avea loc zilele următoare, în cadrul unor videoconferințe”, a mai explicat subprefectul Clujului.

CITEȘTE ȘI:

Maraton de vaccinare pentru copii, „cadou” de 1 iunie. Cei cu vârsta de peste 12 ani ar putea fi imunizați

 » sursa: www.monitorulcj.ro


Distribuiți acest articol!