Sănătate
Poate că, de multe ori, în lupta cu bolile, așteptăm soluții miraculoase din partea medicilor.
Doctor Sandra Mureșan, Medic Primar Medicină de familie, MedLife
Trebuie să fim însă conștienți de faptul că, în activitatea noastră cotidiană, este suficient să respectăm câteva reguli simple de igienă personală și putem evita o mulțime de capcane pentru sănătatea noastră. Spălarea mâinilor cu apă și săpun este o „armă” foarte eficientă de luptă împotriva infecțiilor de tot felul. În acest context, vă propunem cu discuție cu doamna doctor Sandra Mureșan, Medic Primar Medicină de familie, MedLife Cluj, care ne explică pe larg cauzele, simptomele și modul de tratare pentru două dintre cele mai comune infecții în cazul copiilor, respectiv anginele streptococice și scarlatina.— Ce sunt anginele streptococice și cât de periculoase sunt aceste afecțiuni? — Anginele streptococice (faringitele streptococice) sunt cauzate de bacterii din grupul streptococului beta hemolitic de grup A sau Streptococus Pyogenes. Există și alte tipuri de streptococ care pot cauza faringita, dar ne vom referi la cel de grup A, deoarece acesta apare cel mai frecvent la copiii cu vârste cuprinse între 3 și 14 ani și datorită complicațiilor care pot să apară în urma acestei infecții. Complicațiile pot fi complicații precoce (locale – abcese amigdaliene, adenoidite, otite, sinuzite, pneumonii), diseminate (sepsis, endocardite, meningite) și complicații tardive: reumatism articular acut, gomerulonefrită acută poststreptococică sau eritem nodos. Prin efectuarea unui tratament corect, riscul apariției acestor complicații scade foarte mult. — Ce anume generează aceste boli și care sunt condițiile care le favorizează, care sunt elementele de risc? — După cum am menționat aceste angine sunt determinate de streptococul beta hemolitic de grup A. Este o bacterie transmisă preponderent pe care respiratorie, prin picături respiratorii, dar sunt descrise și alte căi de transmitere, cum ar fi cea prin contact cu obiecte contaminate. La copiii cu vârste cuprinse între 3 și 14 ani anginele streptococice reprezintă între 20 și 40% din totalul faringitelor acute. Epidemiile cu streptococ beta hemolitic sunt frecvente iarna și primăvara și riscul de apariție al acestora este mare la cei care frecventează colectivitatea (grădiniță, școală). — Cum se depistează anginele streptococice și care este tratamentul obișnuit? — Diferența dintre o faringită de etiologie virală și o faringită streptococică nu se poate face în mod cert numai pe date clinice, adică în urma unui consult la medic. Cu această ocazie, doresc să precizez că diagnosticul de angină streptococică este făcut de medicul de familie, medicul pediatru sau medicul infecționist și, în mod obligatoriu, cu ajutorul criteriilor de laborator. Există criterii clinice care ne pot orienta spre etiologia streptococică a unei faringite: durerea faringiană (durerea în gât) de obicei intensă, vârsta între 3-14 ani, contextul epidemiologic – adică contact cu o persoana infectată –, febra în general medie sau înaltă (peste 38 grade Celsius), frisoane, stare generala alterată. De obicei, atunci când este vorba de o infecție streptococica lipsește tusea, disfonia (nasul înfundat), rinita (nasul care curge), conjunctivita, diareea. Acestea din urmă sunt prezente de obicei în infecțiile virale ale tractului respirator superior.