Press "Enter" to skip to content

Prețurile o iau razna în Cluj! Apartament mizerabil scos pe piață la 270.000 de euro. FOTO

Distribuiți acest articol!

Un apartament care arată sub orice critică este scos la vânzare cu 270.000 de euro. Apartamentul este poziționat într-o zonă foarte bună a orașului, pe strada Republicii, dar având în vedere în ce condiții este prezentat apartamentul, prețul este exagerat.

Metrul pătrat este de 3.253 de euro, apartamentul având 83 de metri pătrați. Dacă este să privim doar zona și mărimea apartamentului putem să ne așteptăm la un preț destul de mare, însă proprietarul apartamentului a umflat destul de mult prețul, având în vedere că în zona central metrul pătrat se vinde cu arpoximativ 2.800 de euro.

După cum putem observa și din poze, starea apartamentului este sub orice critică, fiind „decorat” cu mobilă de pe vremea comunismului, iar în anumite părți sunt și pete de mucegai.

„Imobilul din care face apartamentul este o casă. Apartamentul este situat la stradă, iar în partea din spate a casei există o pensiune și un bistro în curte. Suprafața este de 75mp + o cămară de aprox. 8mp. Înălțimea camerelor este foarte mare (3,8m în bucătărie, 4m în carmere) orientare spre vest. Avand in vedere suprafata și înălțimea, se poate recompartimenta in functie de preferinte. De aceea apartamentul necesită renovare în funcție de scopul cumpărătorului”, se arată în anunțul imobiliar.

Oferte peste oferte în orașul de cinci stele!

Astfel de „oferte” sunt la tot pasul în Cluj-Napoca, iar propritarii se pare că nu țin cont de faptul că acum în perioada pandemiei, prețurile au mai scăzut.

O casă din ani ‘50 cu doar două camere din cartierul Andrei Mureșean care are un preț de 549.000 de euro. Casa este într-o stare deplorabilă, însă „atuul” pe care îl are este terenul de 971 de metri pătrați, dar cu toate acestea are un preț care trece cu mult ofertele de pe piață. (vezi poze aici)

Chiar și în anunțul imobiliar se specifică faptul că locuința trebuie renovată sau poate fi chiar și demolată, având în vedere că a fost construită în anul 1950, iar terenul nu este deloc îngrijit.

Un alt proprietar a făcut o astfel de „ofertă”. O casă de 70 de metri pătrați, care este prezentată drept „vilă”  este pusă la vânzare la prețul de 870.000 de euro. Singurul beneficiu la această casă este terenul care are 860 de metri pătrați, dar cu toate acestea prețul pe care îl cere propietarul întrece orice barieră de bun simț. Potrivit site-ului de imoniliare, prețul casei este cu 413% mai mare decât prețul mediu oferit pe piața imobiliară. (vezi poze aici).

O altă casă foarte veche de pe strada Maramureșului din Cluj-Napoca, uitată de mult timp, a fost scoasă la vânzare la suma de 137.000 de euro. Locuința are 89 metri pătrați, suprafața terenului este de 297 metri pătrați și frontul stradal de 12,2 metri pătrați. Din nou, condițiile oferite nu se ridică la prețul cerut. (vezi poze aici)

„Ofertele” continuă: casă dărăpănată din cartierul Gruia, 

 » sursa: www.monitorulcj.ro


Distribuiți acest articol!