Press "Enter" to skip to content

Predoiu, despre solicitarea adresată procurorului general privind criza din energie: Nu trebuie să ne închipuim că procurorii vor descinde la operatorii de energie – 60m.ro

Distribuiți acest articol!

Distribuie acest articol!Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat joi că solicitarea către procurorul general pentru investigarea unor posibile infracţiuni legate de majorarea facturilor la energie este de fapt “o îndrumare”, “un mesaj”, pentru ca procurorii să dea prioritate anchetelor din acest domeniu, dând ca exemplu cazul unor şcoli care au primit facturi la preţuri “astronomice”, deşi există o dispoziţie legală care plafonează costurile la energie în cazul unităţilor de învăţământ.Prezent joi seara la Antena 3, Cătălin Predoiu a precizat că solicitarea adresată procurorului general este de fapt o “îndrumare”, pentru ca Ministerul Public să acorde prioritate acestor anchete din domeniul energiei, dar asta nu înseamnă că procurorii vor descinde de mâine la toţi operatorii economici şi vor verifica facturile, informează Agerpres.“În primul rând, aş dori să subliniez că ministrul Justiţiei are dreptul legal şi constituţional la astfel de îndrumări. În al doilea rând, aş dori să înţelegem exact ce efect ar putea avea o astfel de îndrumare şi cred că cel mai simplu ar fi să spunem ce efecte nu are o astfel de îndrumare, pentru că nu trebuie să ne închipuim că, de mâine, procurorii vor descinde la toţi operatorii din sistemul energetic şi vor lua la mână facturile. Nici vorbă de aşa ceva. Trebuie să ne gândim că procurorii vor derula operaţiuni specifice în legătură cu tranzacţii comerciale obişnuite, care se derulează indiferent la ce preţuri şi pe ce considerente economice. Dar ce înseamnă o astfel de îndrumare? Atunci când procurorii sunt sesizaţi sau au date certe să acorde prioritate acestor cauze”, a spus Predoiu.Ministrul Justiţiei a adăugat că trebuie să transmită un mesaj Parchetului, atunci când societatea “suferă”, însă spune că asta nu înseamnă că procurorii vor descinde de mâine la operatorii din sectorul energetic.“De ce este nevoie de astfel de îndrumare? Pentru că procurorii lucrează într-un sistem în care nu au tot ce le trebuie la dispoziţie, nu au resurse umane destule, sunt foarte multe locuri vacante în Ministerul Public, uneori condiţiile logistice nu sunt cele mai strălucite şi atunci este nevoie de prioritizare a cauzelor pe care le instrumentează. Atunci când observi că societatea acordă atenţie, suferă, există un fenomen care necesită o atenţie specială, poţi să transmiţi un mesaj, în ceea ce priveşte această prioritizare. În niciun caz nu este vorba de o descindere pe sectorul energetic, de tip hărţuială sau abuz, ci doar că, în planul de activităţii, aceste anchete să fie prioritizate. Acesta este mesajul”, a subliniat ministrul.Predoiu a afirmat că, din discuţiile avute în Guvern, au reieşit date şi informaţii care “lăsau multe semne de întrebare”, cum ar fi cazul unor şcoli care au primit facturi la energie cu preţuri “astronomice”.“Ce m-a determinat. În primul rând, discuţii la nivelul Guvernului, pe bază de date, pe bază de informaţii. (…) Unele împrejurări invocate în aceste discuţii oficiale lăsau multe semne de întrebare. Spre exemplu, şcoli care primesc facturi la preţuri astronomice, deşi pentru şcoli există o dispoziţie legală care plafonează acest cost şi alte lucruri de detaliu tehnic, pe care nu aş vrea să le evoc acum.

 » sursa: www.60m.ro


Distribuiți acest articol!