Press "Enter" to skip to content

Populația din mediul rural va fi vaccinată până la finalul lunii august

Distribuiți acest articol!

Până la sfârşitul lunii august, în cele peste 2.862 de comune din România să se asigure accesul populaţiei la vaccinare, a spus Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID în România.

„Un element important pe care îl avem în vedere – trecerea de la vaccinarea în centrele fixe la vaccinarea în centru şi prin echipe mobile. Aici vorbim de conceptul ‘Oraşul vaccinează satul’. În fiecare zi, o echipă mobilă va fi într-o comună, într-o localitate din rural în următoarea perioadă, încât, până la sfârşitul lunii august, în cele peste 2.862 de comune din România să avem echipe mobile care să asigure accesul populaţiei la vaccinare, pentru a ne pregăti foarte bine pentru perioada următoare, care s-ar putea să fie asociată cu un alt val de îmbolnăviri şi sperăm să fie de o amplitudine şi de o durată cât mai mică, pentru că probabilitatea de îmbolnăvire, de recrudescenţă în mod deosebit prin creşterea circulaţiei cu tulpina Delta este foarte mare. (….) Tendinţa este de a mobiliza cât mai mult echipe mobile mai ales către zonele rurale”, a spus Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID în România.

Puțini români se programează pe platforma de vaccinare

Potrivit acestuia, în prezent, peste 88% dintre persoanele care se vaccinează cu prima doză se imunizează prezentându-se direct la centrul de vaccinare fără programare în platformă.

„Numărul de persoane care se programează efectiv în centrele de vaccinare este din ce în ce mai redus. Vorbim de o medie şi aici sunt datele din 16 iunie – între 17.000 şi 19.000 de persoane în fiecare zi”, a spus Valeriu Gheorghiţă.

Coordonatorul campaniei de vaccinare a amintit că, începând din 1 iulie, certificatul verde va fi disponibil la nivel naţional în vederea facilitării circulaţiei în ţări europene. 

CITEȘTE ȘI:

Campania de vaccinare, un eșec la nivel național! Doar 25% din populația eligibilă a fost imunizată

 » sursa: www.monitorulcj.ro


Distribuiți acest articol!