Press "Enter" to skip to content

Polonia a decis să prelungească interzicerea importului de cereale ieftine din Ucraina – 60m.ro

Distribuiți acest articol!

Polonia a decis să prelungească interzicerea importului de cereale ieftine din Ucraina vecină după 15 septembrie, dată până la care este în vigoare măsura, a declarat vineri vicepremierul Jaroslaw Kaczynski la postul naţional de radio – transmite DPA conform Agerpres.
Membrii estici ai UE, Polonia, Slovacia, Ungaria, România şi Bulgaria, cu aprobarea Bruxelles-ului, şi-au închis pieţele pentru grâul, porumbul, rapiţa şi floarea-soarelui din Ucraina până la 15 septembrie, în încercarea de a-şi proteja propriile sectoare agricole.
Reuniţi la 19 iulie la Varşovia în prezenţa premierului Poloniei, Mateusz Morawiecki, miniştrii agriculturii din România, Polonia, Bulgaria, Ungaria şi Slovacia au anunţat că vor solicita Comisiei Europene prelungirea măsurilor preventive pentru o listă mai largă de produse provenite din Ucraina, cel puţin până la finalul acestui an.
Măsurile au fost în vigoare, iniţial până la 5 iunie 2023 însă Comisia Europeană a prelungit restricţiile până pe data 15 septembrie.
În cazul în care interdicţia susţinută de UE nu va fi prelungită, Polonia o va continua în mod independent, a declarat Kaczynski, citat de agenţia de presă poloneză PAP.
El a spus că se aşteaptă ca şi alte ţări să acţioneze în mod similar.
Polonia nu-şi poate sacrifica agricultura, ”iar prietenii noştri ucraineni ar trebui să fie conştienţi de acest lucru”, a afirmat Kaczynski.

 » sursa: www.60m.ro


Distribuiți acest articol!