Press "Enter" to skip to content

Politicienii germani cer autorităţilor europene să autorizeze vaccinul rusesc Sputnik V

Distribuiți acest articol!

Mai mulți politicieni germani au cerut autorităţilor europene să accelereze examinarea vaccinului rusesc Sputnik V şi pregătirea procesului de distribuţie a acestuia pe ansamblul Uniunii Europene odată ce serul va fi aprobat.

„Este important să accelerăm procedurile de aprobare, mai ales în cazul Sputnik”, a declarat premierul bavarez Markus Soeder, după o întâlnire a celor 16 premieri ai landurilor germane cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Potrivit lui Soeder, studiile asupra vaccinului rusesc desfăşurate până în prezent în Europa au arătat că acesta este „foarte sigur” şi „mai bun decât unele dintre vaccinurile deja aprobate”. ”Trebuie să-l aprobăm rapid şi eficient, fără a ne împiedica în obişnuitele detalii birocratice”, a mai spus premierul bavarez, unul dintre posibilii candidaţi la succesiunea cancelarului Angela Merkel.

În opinia sa, autorizarea provizorie a vaccinului Sputnik V în UE este acum doar o ”chestiune de timp” şi este important ca blocul comunitar să se organizeze pentru a garanta producţia şi aprovizionarea acestui ser, după ce s-a confruntat deja cu dificultăţi în achiziţia vaccinurilor contractate prin mecanismul comun gestionat de Comisia Europeană.

„Europa trebuie să negocieze rapid şi să nu aştepte întâi să vină aprobarea. Este un apel urgent să nu lăsăm să treacă încă o şansă”, a insistat Markus Soeder. „Dacă se va dovedi că fabricarea Sputnik este dificilă, atunci s-ar putea propune să fie produs aici, în Germania”, a sugerat oficialul german.

 » sursa: www.60m.ro


Distribuiți acest articol!