Press "Enter" to skip to content

Percheziţii la sediul RAR Bucureşti: sute de maşini au trecut de inspecţii şi au primit omologări în urma înscrierii unor date false în documente – 60m.ro

Distribuiți acest articol!

Poliţiştii şi procurorii din Ilfov fac, joi după amiază, percheziţii la sediul Registrului Auto Român (RAR) şi la domiciliile a două persoane, într-un dosar care vizează infracţiuni de fals în legătură cu activitatea de verificare tehnică şi omologare a autovehiculelor. Anchetatorii suspectează că sute de autovehicule au fost omologate după ce, în documente, au fost trecute date nereale legate fie de starea tehnică fie de masa maximă autorizată. În acest context, Poliţia anunţă că va cere reexpertizarea autovehiculelor care fac obiectul anchetei. Sute de persoane urmează să fie audiate.
Poliţiştii Serviciului Rutier Ilfov, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, fac, joi după amiază, şapte percheziţii, la sediul unei instituţii din Bucureşti,  precum şi la adresele a două persoane din judeţul Ilfov şi  Bucureşti, în cadrul unui dosar care vizează mai multe infracţiuni de fals, privind activitatea de verificare tehnică şi omologare a autovehiculelor.
Sure judiciare au declarat pentru News.ro că instituţia este Registrul Auto Român. Infracţiunile care fac obiectul anchetei ar fost comise începând cu anul 2019 şi până în prezent.
„Din probatoriul administrat până în prezent, a rezultat faptul că, mai multe autovehicule ar fi fost expertizate, din punct de vedere tehnic, de către instituţia de profil respectivă, în alte condiţii decât cele prevăzute de lege. Astfel, unele autovehicule ar fi fost detarate, fiindu-le menţionată o masă maximă autorizată mai mică decât cea reală, astfel încât acestea să poată fi conduse cu permis categoria B. Alte autovehicule, tip basculantă, ar fi fost transformate în platforme de transport auto, fără deţinerea unor documente care să ateste noile caracteristici, emise de producător sau de firme autorizate. Alte autovehicule ar fi fost atestate ca „bun tehnic” fără să fi fost expertizate corespunzător din punct de vedere tehnic, autovehicule cărora le-au fost reţinute  certificatele de înmatriculare, de către poliţie, pentru defecţiuni tehnice ori modificări neomologate”, transmite, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Ilfov printr-un comunicat. 
Conform sursei citate, anchetatorii suspectează totodată că anumite autovehicule non-euro, aduse din spaţiul extraeuropean, ar fi fost încadrate în norme de poluare superioare, iar alte autovehicule ar fi fost transformate, contrar legii,  în autoutilitare, în scopul achitării  unor taxe şi impozite mai mici.
„În cadrul activităţilor procedurale, vor fi ridicate şi analizate documente ce vizează expertizarea a peste 300 de autovehicule şi, de asemenea, vor fi efectuate activităţi specifice în vederea audierii a peste 400 de persoane. În cauză, se va dispune ridicarea şi reexpertizarea mai multor autovehicule, care au legătură cu obiectul cercetărilor”, precizează Poliţia judeţeană Ilfov.

 » sursa: www.60m.ro


Distribuiți acest articol!