Press "Enter" to skip to content

Pensii 2021. Lucrătorii casnici „la negru” ar putea obține dreptul la pensie și asigurare de sănătate

Distribuiți acest articol!

1,2 milioane de persoane ar putea obține dreptul la pensie și asigurare de sănătate după ce activitățile casnice vor fi reglementate corespunzător. Lucrătorii casnici în prezent muncesc în mare parte „la negru”. 

Un proiect al ministrului Muncii prin care bonele, menajerele și mulți alți lucrători casnici pot fi plătiți printr-un sistem de tichete înregistrate de ANOFM este în dezbatere. 

„Am dezbătut astăzi reglementarea activităţilor casnice cu reprezentanţii patronatelor şi ai sindicatelor, având cu toţii convingerea că acest demers va aduce o serie de avantaje pentru piaţa muncii şi pentru sistemul public de pensii, dar mai ales pentru toţi cei care astăzi muncesc în acest fel, fără a fi asiguraţi medical şi fără a putea să obţină un drept de pensie. Potrivit datelor INS, avem 39% din populaţie inactivă şi estimăm că aproximativ 1,2 milioane de persoane ar putea obţine aceste drepturi odată ce activităţile casnice, care în prezent se desfăşoară majoritar la negru, vor fi reglementate corespunzător”, a anunțat marți ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan. 

Turcan a evidențiat faptul că efectele proiectului vor fi reducerea muncii nedeclarate, adică „la negru”, și introducerea categoriilor profesionale care nu se regăsesc în piața muncii, dar se practică (activități casnice). 

Totodată, în acest mod persoanele care întrețin activități casnice vor avea pensie și asigurare de sănătate, iar numărul oamenilor care plătesc contribuții de asigurări sociale va crește.

„Ne dorim ca aceste activităţi să fie accesibile şomerilor indemnizaţi şi beneficiarilor de venit minim garantat şi lucrăm pentru a obţine cea mai bună variantă tehnică, astfel încât activităţile casnice să fie suficient de atractive pentru ca oamenii să prefere să lucreze legal, nu la negru”, a adăugat ministrul.

CITEȘTE ȘI:

Topul județelor cu cele mai mici și cele mai mari PENSII! Clujul se situează pe locul 7

Pensia NU ar trebui să depășească 75% din valoarea salariului net. Kelemen Hunor: „Sunt pensii mai mari decât salariul brut”

 » sursa: www.monitorulcj.ro


Distribuiți acest articol!