Press "Enter" to skip to content

Opriți serialul “România eşuată” – 60m.ro

Distribuiți acest articol!

un editorial preluat de pe blogul Contele de Saint Germain
Aici a nimerit-o domnul Iohannis. Nu şi-a făcut un bine recunoscând aşa ceva, că România este un stat eşuat, de aceea cred că mai degrabă l-a luat gura pe dinainte decât că ar fi avut în minte vreun plan subtil de redresare a ţării. Indiferent de motiv însă (eu cred că în cazul său a fost exasperare şi neputinţă), a spus un adevăr fundamental, care se confirmă prin tragediile care se succed ameţitor la noi. Zi de zi se mai adaugă câte un episod la acest serial sinistru de nenorociri neverosimile.
Nu le mai repet! Le ştiţi!
Instituţii fundamentale care, în orice ţară cu reglajele bine făcute, îşi îndeplinesc onorabil sarcinile sociale,  la noi doar joacă mima! Se fac că…
Poliţia, justiţia, administraţiile publice locale, sănătatea, cultura, diplomaţia, parlamentul, guvernul, preşedinţia parcă participă toate, frenetic, la olimpiada gafelor şi a imposturii. La competiţia de umor negru “imbecilul zilei”! Inapţii şi inepţii ăştia habar n-au cu ce se mănâncă rolurile în care au fost distribuiţi. Nu ştiu altceva să facă decât să simuleze! Să simuleze că sunt poliţişti, procurori, judecători, medici, demnitari, aleşi ai poporului.
Iar noi, pe margine, ne agităm degeaba. Cei care ne mai agităm cât de cât, dând din coate să ne facem loc de prea mulţi  băşcălioşi şi indiferenţi care îşi închipuie că au descoperit reţeta succesului. Vai de copiii lor si ai nostri, căci ei vor suporta cele mai dure consecinţe ale pasivităţii părinţilor!
Zic că ne agităm degeaba pentru că nu reuşim să găsim în jur, la putere, la instituţii, la logica guvernanţilor niciun punct de sprijin. Niciun adăpost. Vin nenorocirile peste noi ca o avalanşă, de parcă n-am fi destul de striviţi şi aşa. Şi nimeni nu face nimic!
Cum sunt poliţiştii? Proşti sau corupţi? Probele sunt zdrobitoare: şi una şi alta. Dar atunci pot avea o scuză: sunt corupţi pentru că sunt proşti. Pentru că sunt needucaţi şi de aceea nu înţeleg  unde se separă apele, unde se desparte binele de rău, care e menirea lor.
Dar procurorii, judecătorii, medicii ce scuză au? De ce se lasă seduşi de corupţie, de ce se prostituează moral? Că doar ei au şcoli înalte. Ar trebui să judece superior…
Convingerea mea e că la noi răul profund e în oameni. Nu ştiu dacă ni se trage doar de la cei 50 de ani de comunism în care am fost dresaţi să fim obedienţi, mincinoşi, duplicitari, delatori, egoişti etc. Eu cred că ni se trage de mult mai de departe. Cam de unde vine Mioriţa şi gândul rău pentru capra vecinului.
Până la urmă mă întreb dacă dictatura de care am avut parte şi pe care am detestat-o până la spume nu a fost exact ce merita acest popor? Nu a fost exact de ce avea el nevoie ca să nu se prăbuşească în hăul drogurilor, al crimei, al hoţiei generalizate, al paricidului, exact cum se întâmplă acum,

 » sursa: www.60m.ro


Distribuiți acest articol!