Press "Enter" to skip to content

Medicament antidepresiv, eficient în tratarea formelor grave de COVID. Este ieftin și ușor de găsit

Distribuiți acest articol!

Luvox este un inhibitor selectiv al recaptării serotoninei (SSRI), folosit în tratarea depresiei și a tulburării obsesiv-compulsive (OCD). Medicamentul ar putea însă lupta și cu inflamațiile, conform unui studiu citat de CNN.

„Fluvoxamina poate reduce producerea de molecule inflamatorii numite citokine, care pot fi activate de infecția cu SARS-CoV-2”, a declarat dr. Angela Reiersen, profesor asociat de psihiatrie la Universitatea Washington University din St. Louis, care a lucrat la studiul publicat în revista The Lancet Global Health.

De asemenea, fluvoxamina reduce trombocitele din sânge, care determină efectul de coagulare al infecției cu coronavirus.

În cadrul studiului, s-au administrat câte 100 mg de fluvoxamină de două ori pe zi, timp de zece zile, unui grup de 741 de pacienți COVID, în timp ce alt grup de 756 de pacienți a primit placebo. 79 dintre pacienții care au primit medicamentul, adică aproximativ 11%, au avut nevoie de tratament în spital sau la secția ATI, comparat cu 16% dintre cei care au primit placebo.

Astfel, se arată o scădere de 5% a riscului absolut și 32% scădere a riscului relativ, conform CNN.

Pentru a se vedea dacă medicamentul poate fi adăugat pe lista tatamentelor COVID-19 este nevoie de mai multe studii.

Medicamentul se găsește la prețul de 4 dolari.

 » sursa: www.monitorulcj.ro


Distribuiți acest articol!