Press "Enter" to skip to content

Județul Cluj a ajuns la 57% populație vaccinată împotriva Covid-19. Vezi situația la nivel național

Distribuiți acest articol!

Sănătate

În județul Cluj, 57% din populație este vaccinată împotriva Covid-19, potrivit șefului CNCAV Valeriu Gheorghiță. Cea mai mare rată de vaccinare a fost înregistrată în București.

39% din populaţia totală a României este vaccinată împotriva Covid-19, susține Valeriu Gheorghiță

Şeful CNCAV, Valeriu Gheorghiţă, a declarat că, în următoarea săptămână, municipiul Bucureşti va trece, „foarte probabil”, de 70% rată de acoperire vaccinală cu cel puţin o doză. Între timp, rata de vaccinare anti-Covid-19 în județul Cluj a ajuns  la 57%.„Dacă ne uităm la rata de acoperire vaccinală pe municipiul Bucureşti şi la nivelul fiecărui judeţ, municipiul Bucureşti este în momentul de faţă la circa 65% rată de acoperire vaccinală din populaţia eligibilă, peste 12 ani. Foarte probabil că în următoarea săptămână municipiul Bucureşti va fi primul care va trece de 70% rată de acoperire vaccinală cu cel puţin o doză. Avem alte trei judeţe care au o rată de acoperire vaccinală de peste 50%, şi anume: Cluj, cu 57%, Constanţa – 54%, şi Sibiu – 51%. Avem 19 judeţe care au o rată de vaccinare între 40 şi 50%, 17 judeţe între 30 şi 40% şi mai avem două judeţe care au o rată de vaccinare între 27 şi 29%”, a declarat Valeriu Gheorghiţă, marţi, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.39% din populaţia României, vaccinatăEl a menţionat că, de la debutul campaniei de vaccinare, din 27 decembrie 2020, şi până pe 15 noiembrie, în România au fost vaccinate cu cel puţin o doză 7,48 de milioane de persoane şi cu doză completă – 6,89 de milioane de persoane. „Ce reprezintă acest lucru? Reprezintă circa 46,6% din populaţia adultă rată de acoperire vaccinală cu cel puţin o doză din populaţia de peste 18 ani, reprezintă 44,3% din populaţia eligibilă de peste 12 ani şi reprezintă aproximativ 39% din populaţia totală a României rezidentă, de circa 19,3 milioane de locuitori. De asemenea, aşa cum am anunţat, sunt circa 1,2 milioane de persoane care au primit deja şi doza booster, doza de rapel”, a declarat Gheorghiţă.Şeful CNCAV a precizat că, la nivel european, rata de vaccinare este de circa 61% cu cel puţin o doză şi circa 57-58% cu schemă completă. „Suntem la o diferenţă de aproximativ 15% faţă de ce se întâmplă la nivel european. Aici nu vorbesc doar de ţările membre UE, vorbesc de toate ţările europene, este media raportată în bazele de date la nivel internaţional. Sigur că avem mult de recuperat, însă trebuie să remarcăm că în ultimele două luni s-au înregistrat progrese importante şi sper să menţinem această rată şi ritm de vaccinare, să o creştem în perioada următoare şi în felul acesta să putem atinge acea imunitate colectivă, imunitatea de grup, care să ne ferească de următoarele consecinţe ale valurilor următoare”, a afirmat Valeriu Gheorghiţă.

CITEȘTE ȘI:

Patru tineri infectați cu COVID-19 au murit în ultimele 24 de ore. Cei patru tineri erau NEVACCINAȚI
O elevă de 17 ani, vaccinată din greșeală cu Johnson&Johnson la Cluj!

 » sursa: www.monitorulcj.ro


Distribuiți acest articol!