Sute de români din cel mai sărac județ al României, Teleorman, au ajuns la mila unor miliardari odioși și lipsiți de scrupule ce pun preț doar pe propria înavuțire. Ioan Niculae și Petrică Buduru, două personaje cu esențe din fosta Securitate au pus la pământ toată industria chimică a României și s-au îmbogățit peste măsură țepuind statul și toate firmele cu care au avut legături de afaceri.
Toate aceste conexiuni au loc în jurul famigliei de la Alexandria, în strânsă legătură cu Partidul Social Democrat. Cei doi miliardari sunt cunoscuți ca principali sponsori ai Partidului Social Democrat. Ioan Nicolae a fost condamnat la 2 ani și jumătate de închisoare în dosarul ”Mită la PSD”.
Sute de români din Turnu Măgurele sunt păcăliți de acest infractor de drept comun, Ioan Niculae. Cetățenii teleormăneni sunt victimele unei organizații de criminalitate organizată ce rulează anual sute de milioane de euro cu ajutorul politicienilor corupți și statului român ce asistă impasibil la aceste crime ce se derulează sub ochii lui.
Interviu Anchetatorii.ro sub anonimat
Redactor: Ce se întâmplă la combinatul Donau Chem condus de Ioan Niculae?
Angajat Donau Chem: De aproape 3 luni de zile nu ne-am primit salariile. Suntem într-o situației disperată. Sunt cazuri de soț și soție care lucrează la combinat și nu au din ce să supraviețuiască, mai ales că ne aflăm în perioada de iarnă. Știți, în Teleorman e sărăcie mare și nu se găsesc locuri de muncă. Nu avem echipamente de protecție corespunzătoare, venim cu ce se poate de acasă, pantaloni, papuci. Sunt zone în combinat unde avem țevi sub presiune, dacă calci din greșeală pe o țeavă îți rămâne papucul acolo. Nu vor să ne dea banii și nu este prima dată când se întâmplă acest lucru. Grupul sanitar este insalubru, nu avem unde să ne schimbăm, nu putem să ne facem duș pentru că apa este rece.
Redactor: Ați organizat proteste în speranța că veți primi salariile. Cum a reacționat conducerea?
Angajat Donau Chem: Ne-au promis că ne dau banii cu o zi înainte de repunerea în funcțiune a combinatului, dar au trecut 3 luni și noi nu am primit nici un leu. Dl. Ioan Niculae ne-a invitat la Zimnicea să discutăm. Ce să facem noi la Zimnicea? Să vină el la noi și să ne plătească salariile restante. Conducerea Donau Chem nu dorește să ne lase să protestăm în curtea combinatului la ordinul lui Ioan Niculae. Noi o să ieșim din nou luni la protest.
Redactor: Am înțeles că dl. Niculae ar utiliza intermediari în afacerile sale. Ce ne puteți spune despre acest lucru?
Angajat Donau Chem: Nu cunoaștem foarte multe date, dar lumea vorbește de un domn Buduru Petrică. Combinatul nu vinde îngrășămintele, de acest lucru se ocupă o firmă intermediară North Chemical Complex SRL. Avem datorii la gaze, la electricitate și la apă. Noi avem noroc că mai tragem apă din Dunăre și APASERV de aici de la noi din Teleorman e pe combinație cu Niculae,
» Întreg articolul se poate citi aici: www.ANCHETATORII.RO