Press "Enter" to skip to content

În aşteptarea Învierii Cuvântului

Distribuiți acest articol!

Întreaga noastră existenţă se poate asemăna cu un local de duzină în care ţi se servesc diferite feluri de mâncare pe care nu le-ai comandat şi care nu îţi plac, dar felul în care reacţionăm şi înţelegem să trecem peste aceste momente neplăcute face diferenţa între acceptare şi răzvrătire, între educaţie şi bădărănie, între evoluţie şi stagnare.

Oamenii nu se simt bine să se considere ostatici ai destinului şi nici nu pot suporta să fie considerați simpli pioni, manevrați de o soartă oarbă, nu pot accepta să se simtă neajutoraţi şi neputincioşi.

Latinii spuneau că “spaima inventează zeii” (“primus in orbe deos fecit timor”), iar, de cele mai multe ori, supranaturalul a constituit un instrument pentru stingerea neliniştilor şi temerilor noastre generate de situaţii incontrolabile şi care depăşesc puterea noastră de a le înţelege şi de a le gestiona. În faţa crizelor, omul a încercat o depăşire a posibilităţilor sale prin magie, iar în faţa ineficacităţii magiei, s-a născut dorinţa de înduplecare a neprevăzutului prin smernie, rugăciune, subordonare şi abandon. Acesta este motivul pentru care religia a avut un rol important în orânduirea oricărei societăţi, căci, până la urmă, natura umană s-a exprimat în mod similar în toate civilizaţiile.

Este ştiut că oamenii cu cât sunt mai pătrunşi de simţăminte religioase, cu atât mai mult iau decizii altruiste care se răsfrâng în mod pozitiv asupra semenilor. Un individ însingurat şi înfricoşat nu poate lua decizii decât pentru a-şi linişi angoasele şi pentru a obţine o satisfacţie pe termen scurt. Iată de ce avem cu toţii nevoie în aceste momente de o regândire a rolului bisericii în societate şi de un plan pentru ca aceasta să fie cât mai prezentă în vieţile noastre pentru o acceptare demnă şi evlavioasă a destinului care ne-a fost hărăzit, căci fiecare încercare prin care Dumnezeu a hotărât să trecem este un prilej pentru definirea noastră şi pentru înţelegerea planului divin.

Multă vreme pentru mine versetul “La început a fost Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul” a fost un prilej de infinite interpretări şi i-am acordat conotaţii în funcţie de împrejurări. Pentru mine, acest verset era răspunsul la fiecare întrebare pe care i-o adresam Divinităţii, doar că oamenii prin natura vremurilor şi prin natura lor îndoielnică nu au mai căutat Cuvântul, ci doar Răstălmăcirea care a putut să răspundă nevoilor imediate, tocmai datorită temerilor care le hrănesc neliniştile.

 Avem Cuvântul, iar Cuvântul în primul rând este Întelepciunea de a fi deschişi semenilor noştri. În aceste zile să căutăm fiecare dintre noi puterea de a ne primeni sufletele, şi nu trupurile, căci aşa cum spunea John Milton “Mintea este atotputernică şi poate schimba Raiul în Iad şi Iadul în Rai”, iar pentru acest miracol este nevoie de Cuvânt, iar Cuvântul îl găsim la fiecare pas pe care îl facem în Sfânta Biserică Ortodoxă care, aşa cum mărturisea Rafil Noica, „nu este o Biserică între altele, ci este, pur şi simplu, firea în care Dumnezeu l-a creat pe om.

 » sursa: www.60m.ro


Distribuiți acest articol!