Press "Enter" to skip to content

Expert în sănătate al UBB: „Suntem în punctul în care mai există o singură soluție: un LOCKDOWN”

Distribuiți acest articol!

Expertul a spus că singura soluție pe care o mai putem aplica este un lockdown în România, fie carantinarea orașelor, fie a întregii țări. 

„Văd doar două variante: un lockdown soft în care să intre toate orașele mari, pentru că acolo este densitate populațională mare și transmitere mai intensă, implicit trecerea în online a tuturor școlilor din România, pot rămâne deschise doar clasele I-IV. Sau un lockdown hard, să se treacă în lockdown toată țara.

Problema este că din acest moment, în fiecare zi, cel puțin două-trei săptămâni, numărul de morți va crește. Sincer, eu sunt stupefiat și nu știu cum aș putea dormi noaptea dacă aș fi președintele Klaus Iohannis sau Florin Cîțu”, a spus Răzvan Cherecheș la europafm.ro.

Chiar și dacă această măsură de urgență s-ar aplica, Cherecheș susține că în următoarele trei săptămâni numerele cazurilor de Covid-19 tot ar continua să crească.

„Dacă mâine ar intra în lockdown toată țara, următoarele trei săptămâni numerele vor continua să crească la fel de accelerat (…) Avem nevoie de o lună jumătate-două pentru a vedea efectele, pentru a scădea numărul de morți. Secțiile ATI nu numai că sunt pline, dar vor rămâne pline până la primăvară”, a mai spus Cherecheș.

Cherecheș: „Nu ajungem până în primăvară la 60% persoane vaccinate”

Răzvan Cherecheș a declarat și că efectele vaccinării se vor putea observa doar dacă am ajunge la 60% populație vaccinată, lucru care ar fi posibil dacă oamenii ar începe să se imunizeze în număr mare de mâine.”

El spune că nu vom ajunge la acel procentaj până în primăvară fiindcă există probleme de comunicare și lipsă de încredere în autorități.

„Vaccinarea este o strategie pe termen lung. Dacă de mâine, oamenii încep să vadă că este nevoie să crească rata de vaccinare, efectele nu se văd până în primăvară. Cum avem noi 30% și un pic, este foarte puțin. Până nu ajungem la un 60% nu putem vedea efectele vaccinării. Noi nu vom ajunge până în primăvară până la 60% pentru că avem probleme de comunicare, iar încrederea oamenilor în autorități a fost erodată. Avem jucători în mediul social care ar fi putut să joace un rol important, cum ar fi Biserica, dar acești jucători au sabotat campania de vaccinare”, a mai spus expertul.

CITEȘTE ȘI:

Iohannis convoacă ședință pentru restricții mai SEVERE. Certificatul Verde ar putea fi adoptat în regim de urgență

ZI NEAGRĂ pentru România. PESTE 18.000 de cazuri de COVID-19 confirmate în ultimele 24 de ore și peste 500 de DECESE

 » sursa: www.monitorulcj.ro


Distribuiți acest articol!