Press "Enter" to skip to content

‘Democrația’ postdecembristă: Angajările fictive, la ordinea zilei (III)

Distribuiți acest articol!

Distribuie acest articol!
În continuarea dezvăluirilor privind situaţia existentă la Primăria Oravița, vom vorbi despre achizițiile din instituțiile subordonate acesteia.

Înainte de toate, se impune o completare cu privire la situația lui Purec Petrică Ionuț Sebastian, în sensul în care, acesta este angajat al ANAF-DGRFP Timişoara, iar în perioada februarie – iulie 2020 a fost angajat, prin bunăvoința primarului din Oravița, în funcția de execuție consilier gradul I, gradația 4, în cadrul Primăriei orașului Oravița, Centrul Cultural – Teatrul Vechi Mihai Eminescu.

Conform Art. 94 din Legea Legea 161/2003, Incompatibilităţi privind funcţionarii publici:(1) Calitatea de funcţionar public este incompatibilă cu orice altă funcţie publică decât cea în care a fost numit, precum şi cu funcţiile de demnitate publică.(2) Funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate, după cum urmează:a) în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice;b) în cadrul cabinetului demnitarului, cu excepţia cazului în care funcţionarul public este suspendat din funcţia publică, în condiţiile legii, pe durata numirii sale;c) în cadrul regiilor autonome, societăţilor comerciale ori în alte unităţi cu scop lucrativ din sectorul public;d) în calitate de membru al unui grup de interes economic.Pe lângă acestea, Purec Petrică Ionuț Sebastian deține și firma MARANK SPECIAL BIO SRL unde, este administrator și asociat, deținând 50% din acțiuni, cealaltă jumătate fiind deținută de către Purec Ana, societate care este activă.La Casa de Cultură „GEORGE MOTOIA CRAIU” Oravița, în data de 08.03.2021 au fost cumpărate mai multe produse de igienizare și curățenie, în valoare de 28.000 de lei, deși Casa de Cultură nu a mai avut activitate de la începutul anului 2020.

În acest caz, ar trebui să ne întrebăm unde au fost duse și unde au fost folosite toate aceste produse din moment ce Casa de Cultură nu avea activitate încă din 2020, mai ales că singurul loc de divertisment era ştrandul din localitate deținut de către primar.

O altă achiziție care prezintă suspiciuni este cea a sortului (n.r. balast) de diferite mărimi existent în stocurile de la biroul de Gospodărire Comunală Oravița. În acest caz, există suspiciunea că prețul de achiziție de 78 de lei/tonă este umflat deoarece prețul de listă este de aproximativ 35 de lei/tonă pentru sort de la 0-4 concasat și de aproximativ 58 de lei pentru sort 8-16, conform ofertelor de la aceeași societate care l-a furnizat. Diferența de preț este foarte mare, mai ales că avem de-a face cu o cantitate mare folosită de Primăria Oravița.

De asemenea, există probleme și la cantitatea de sort achiziționat și pus în opera, iar conform explicațiilor privind situația stocurilor și a sorturilor folosite, la parcarea din incinta spitalului din Oravița s-au folosit 137 tone, dar așa cum se poate vedea în imagini, mai mult de 20 tone de sort nu par a fi folosite.

Conform raportului de control al Curții de Conturi a României, Camera de Conturi Caraș-Severin din 2019, apar foarte multe nereguli cum ar fi:

În anul 2018 la UATO Oravița s-au efectuat plăți nelegale pentru telefonia mobilă,

 » Întreg articolul se poate citi aici: www.ANCHETATORII.RO


Distribuiți acest articol!