Press "Enter" to skip to content

De Ziua Unirii, Nicolae Ciucă ne vorbește despre pandemie – 60m.ro

Distribuiți acest articol!

Premierul Nicolae Ciucă a afirmat, luni, că lupta cu pandemia din ultimii doi ani a reprezentat „un test de anduranţă” şi că, la fel ca în toate momentele de cumpănă ale istoriei naţionale, această perioadă a scos în evidenţă „unitatea românilor şi puterea de a acţiona pentru un viitor mai bun al societăţii”.„Sărbătorim astăzi primul pas important făcut pentru înfăptuirea statului naţional unitar român, Unirea Principatelor, acum 163 de ani. Actul istoric de la 24 ianuarie 1859 a fost rodul eforturilor neobosite ale elitei politice a vremii, care s-au bucurat de înţelegerea pe care românii din Moldova şi Ţara Românească au arătat-o nevoii de modernizare. Viziunea reformatoare a domnitorului Alexandru Ioan Cuza ne-a lăsat moştenire un exemplu de unitate, de sacrificiu personal pentru atingerea unui ţel naţional, acela de a-i aduce împreună pe români. Ocaua lui Cuza, intrată în legendă, este şi astăzi simbol al egalităţii şi al dreptăţii, amintind totodată de rolul pe care statul trebuie să şi-l asume pentru a-i apăra pe cei slabi în faţa abuzurilor”, se arată în mesajul transmis de premier cu prilejul sărbătoririi Zilei Unirii Principatelor Române.Potrivit prim-ministrului, prin Mica Unire, românii şi-au exprimat „nevoia de unitate, dar şi dorinţa de a progresa în plan administrativ, economic şi social, deopotrivă”.„Dezideratul a rămas acelaşi pentru toate generaţiile următoare, indiferent de natura provocărilor cu care s-au confruntat, şi a generat transformări majore în societatea noastră. Prin tenacitate şi unitate, românii au putut pregăti, apoi, Marea Unire, modernizând, construind instituţii şi mecanisme democratice, culturale, economice şi financiare, consolidând armata care avea să lupte pentru independenţă şi menţinerea statalităţii. Progresele noastre, obţinute prin înţelegerea şansei istorice de a fi parte a unei lumi moderne, în care bunăstarea, pacea şi valorile democratice sunt asumate şi garantate, au nevoie şi azi, ca şi atunci, de recunoaştere şi protejare”, a adăugat Nicolae Ciucă.El a făcut referire în mesajul său şi la provocările actuale cu care se confruntă România.„Astăzi, ne menţinem pe aceeaşi linie a unităţii tuturor românilor, dar şi a progresului şi bunăstării. Situaţia actuală necesită responsabilitate atât la nivelul celor care conduc ţara, precum şi la nivelul întregii noastre societăţi. Provocările majore ale României sunt acum legate de depăşirea crizei sanitare, de susţinerea economiei prin investiţii substanţiale, debirocratizarea instituţiilor publice şi digitalizarea, prin gestionarea corectă, transparentă şi eficientă a bugetului de stat şi a fondurilor pe care ţara noastră le-a primit sau urmează să le primească prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi prin programele de finanţare europene. Toate acestea implică reforme pe care ni le-am asumat prin Programul de Guvernare şi pe care, în calitate de prim-ministru, le susţin cu toată responsabilitatea”, a spus şeful Executivului.Ultimii doi ani, potrivit acestuia, „au reprezentat pentru noi toţi un test de anduranţă într-o luptă continuă cu un inamic nemilos: pandemia”.„La fel ca şi în toate momentele de cumpănă ale istoriei naţionale şi această perioadă a scos în evidenţă unitatea românilor şi puterea de a acţiona pentru un viitor mai bun al societăţii noastre. Sănătatea, alături de rezolvarea crizei energetice rămân în prim-planul preocupărilor noastre,

 » sursa: www.60m.ro


Distribuiți acest articol!