Press "Enter" to skip to content

Clujul are peste 400 de mame adolescente. România, țara cu cele mai multe mame minore din UE

Distribuiți acest articol!

Aproape un sfert din minorele care au născut în 2019 din Uniunea Europeană au fost înregistrate în România. Asta înseamnă un proces de 23%.

În Cluj, în același an, 430 de mame adolescente au fost înregistrate, aproximativ în mijlocul clasamentului din România.

Dintre 199.720 de nașteri înregistrate în urmă cu 2 ani, 749 au fost raportate la mame cu vârste sub 15 ani, iar 17.933 la mame cu vârste între 15 și 19 ani, potrivit celor mai recente date comunicate de Institutul Național de Statistică (INS) și a Hărții natalității în rândul mamelor adolescente a organizației Salvați Copiii.

Județele cu cele mai multe și cele mai puține nașteri în rândul adolescentelor

Există cinci județe din România în care numărul de mame minore „a explodat” în 2019, trăgând un semnal de alarmă. Pe primul loc se situează județul Mureș cu 931 de mame minore, urmat de Dolj cu 838, Brașov cu 733 și Bacău cu 722 de adolescente care au născut în 2019.

În polul opus al clasamentului există alte cinci județe în care nașterile în rândul adolescentelor din România, în anul 2019, sunt mult mai reduse. Tulcea este județul cu cele mai puține cazuri de mame minore, înregistrând un număr de doar 187, foarte puțin față de județul Mureș. În Gorj au fost înregistrate 190 de cazuri de acest fel, în Caraș-Severin au fost raportate 209, în Mehedinți 234, iar în Brăila au fost înregistrate 248 de mame adolescente.

Dintre mamele care au născut când aveau vârsta mai mică de 15 ani, anume 749 la număr, 720 de adolescente se aflau la prima naștere, iar restul de 29 de adolescente la o a doua naștere.

Dintre 17.933 de mame cu vârste între 15-19 ani, un număr de 13.291 dintre acestea au născut pentru prima dată. Restul de 3.851 au născut pentru a doua oară. Situația se complică, având în vedere că 710 mame adolescente se aflau la a  treia naștere, 70 la a patra, iar 11 la a cincea naștere.

Foarte puțin mame minore au apelat la asistență socială

Mai puțin de 2% dintre totalul mamelor adolescente au interacționat cu serviciile publice de asistență socială.

„Distanța mare față de cabinetele medicale și lipsa resurselor pentru a plăti transportul, precum și lipsa de informații cu privire la ce servicii medicale ar trebui accesate în timpul sarcinii împiedică multe adolescente însărcinate din zonele rurale defavorizate să meargă la medic și de multe  oriacestea așteaptă până când situația se înrăutățește  sau  recurg la  auto-medicație în  timpul  sarcinii. Aceste mame trebuie susținute suplimentar, astfel  încât nici ele, nici nou-născuții să nu fie puși în  situații de risc”, a spus Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.

CITEȘTE ȘI:

Educația sexuală nu se face în școli, dar copiii primesc „sfaturi“ de la preoți! ÎPS Teodosie combate „păcatul masturbării“ cu 100 de mătănii.

 » sursa: www.monitorulcj.ro


Distribuiți acest articol!