Press "Enter" to skip to content

Clădirile de patrimoniu ale Ardealului, obiect de huzur pentru unguri

Distribuiți acest articol!

Distribuie acest articol!
M-am luptat toata viaţa cu un soi de idealism m-a făcut să mă îndepărtez, de cele mai multe ori, de la realităţile cotidiene şi nu mi-a dat voie să înţeleg un anumit tip de comportament social şi uman, din ce în ce mai prezent în ultima vreme, atât la nivel mondial, cât şi la nivel naţional, şi anume compromisul.

Amborse Bierce spunea despre compromis că este „o reglare a intereselor contradictorii care dă fiecărui adversar satisfacţia de a crede că a primit ceva ce nu trebuia să aibă şi că nu a fost privat de nimic, cu excepţia a ceea ce era pe bună dreptate datoria sa”.

Pentru mine, compromisul poartă stigmatul deşertăciunii. Există de-a lungul istoriei momente în care ştiinţa face o descoperire, dracul pune mâna pe ea, însă îngerii se tot ceartă cu privire la cea mai bună întrebuinţare a sa.

Eterna dispută dintre unguri şi români privind apartenenţa Transilvaniei pare că nu se va stinge prea curând, iar dezamăgirea mea vine din faptul că această dispută este menţinută artificial de către autoritățile care aplică principiul DIVIDE ET IMPERA, ca pe un principiu al puterii de stat. Este cunoscut că acest principiu a fost aplicat de foarte multe ori de către  guvernele statelor multietnice, potrivit căruia cea mai bună metodă de gestionare a unui asemenea stat este provocarea dușmăniilor interetnice pentru impunerea voinței guvernului și slăbirea împotrivirilor.

Rasele nu există decât în minţile rasiştilor, iar diferenţele şi superioritatea anumitor naţiuni este întreţinută doar de minţile diabolice ale extremiştilor şi ale celor care încearcă să întreţină o destructurare a relaţiilor interumane,  iar de cele mai multe ori descoperirile istorice şi atestările arheologice sunt departe de a fi de cea mai bună acurateţe şi de o inocentă intenţie. De cele mai multe ori, descoperirile și modul în care sunt prezentate de către ştiinţă şi de către specialişti  au fost folosite în scopuri politice, geostrategice şi au constituit sursa unor războaie interminabile.

Palatul Cultural, pe al cărui frontispiciu era scris în momentul inaugurării „Pentru cultura publică” este o clădire reprezentativă a Aradului, nu doar din punct de vedere arhitectural, dar şi în ceea ce priveşte utilitatea acestui ansamblu destinat culturii.

În țară nu prea are „concurenţi”; în această categorie se mai poate încadra doar Palatul Culturii din Târgu Mureş, împodobit cu motive artistice secesioniste maghiare; Palatul din Sighetul Marmaţiei care seamănă cu o fortăreaţă — şi Palatul Culturii din Iaşi. Cel din urmă însă, deşi foarte frumos, a avut prin construcţie destinaţia inițială de palat administrativ, doar mai târziu fiind mutate, între pereții săi, muzeul şi alte instituţii culturale.

Dacă Palatul Culturii din Târgu Mureş reprezintă întruchiparea ambițiilor arhitecturale şi civice ale primarului Bernády György, putem afirma că Palatul Cultural din Arad este împlinirea visurilor Asociației Culturale „Kölcsey”, structură asociativă înfiinţată în anul 1881 şi care, încă de la începutul fiinţării sale, a fost conştientă de importanţa promovării culturii şi valorilor spirituale, idei care au fost împărtăşite de către conducerea urbei noastre din perioada respectivă.

 » Întreg articolul se poate citi aici: www.ANCHETATORII.RO


Distribuiți acest articol!