Press "Enter" to skip to content

Cabinete de vaccinare în campusurile studențești și echipe mobile în școli

Distribuiți acest articol!

„Preocuparea noastră de bază este aceea de a creşte accesul la vaccinare al tuturor celor care doresc să se vaccineze şi aici mă refer la copiii eligibili, cu vârstă de peste 12 ani, însă, în acelaşi timp, vor avea posibilitatea să se vaccineze şi cadrele didactice, personalul din învăţământ, precum şi aparţinătorii copiilor – părinţi, bunici, cei care locuiesc la aceeaşi adresă. (…) Ne dorim ca fiecărei unităţi de învăţământ să-i fie alocată o echipă mobilă şi unitatea de învăţământ, periodic, să centralizeze persoanele care doresc să se vaccineze. În felul acesta se stabileşte un interval orar, o zi într-o săptămână, fie spre sfârşitul programului, se identifică spaţiul unde se poate organiza activitatea de vaccinare şi repet, după cum ştim, minorii care au nevoie să fie însoţiţi de unul dintre aparţinători, de reprezentanţi legali, părinţi sau tutore se pot prezenta şi pot să fie vaccinaţi împreună cu cei din familie”, a spus Valeriu Gheorghiţă, în conferința de presă.

Valeriu Gheorghiță a precizat că se intenționează ca în campusurile studenţeşti să se organizeze cabinete de vaccinare.

„De asemenea, în unităţile din învăţământul universitar, în campusurile studenţeşti avem în vedere organizarea unor cabinete de vaccinare, acolo unde sunt unităţile locative pentru studenţi fiind un număr mare, accesibilitatea va fi mult mai uşoară în felul acesta. Şi nu este nevoie, evident, de prezenţa unui aparţinător, ţinând cont că vorbim de persoane de peste 18 ani”, a adăugat Valeriu Gheorghiţă.

Începând cu luna septembrie, vor fi desfăşurate, împreună cu Ministerul Educaţiei, acţiuni de informare online în cadrul şedinţelor cu părinţii, în care reprezentanţi ai DSP-urilor sau din corpul medical din fiecare judeţ vor fi prezenţi şi vor răspunde întrebărilor pe care părinţii şi cadrele didactice le pot avea în legătură cu vaccinarea împotriva COVID-19.

CITEȘTE ȘI

 Peste 80 de îmbolnăviri cu Covid-19 la Cluj azi. Situația se înrăutățește pe zi ce trece

 » sursa: www.monitorulcj.ro


Distribuiți acest articol!