Press "Enter" to skip to content

Băsescu zis Petrov și-a turnat un coleg la Securitate pentru că a vândut un ceas și 2 perechi de butoni

Distribuiți acest articol!

O nouă Notă dată la Securitate de informatorul Petrov: Băsescu și-a turnat un coleg pentru că a vândut un ceas și două perechi de butoni pe care le avea de la un cetățean străin.

Pe baza Notei date de Petrov, colegul său a avut corespondența interceptată de Securitate, a fost pus să dea explicații ofițerului de Securitate și a primit aviz negativ pentru a pleca în străinătate.

GIP publică un document al CNSAS care arată că Traian Băsescu și-a turnat un coleg de la Institutul de Marină, Constantin Daraban, pe motiv că acesta ar fi adus în cămin și ar fi vândut un ceas și două perechi de butoni.

Nota, semnată cu numele conspirativ „Petrov” a fost dată de turnătorul Băsescu în 7 decembrie 1972, fiind primită de ofițerul de Securitate din rețeaua căruia făcea parte, căpitanul Despinoiu Nicolae. Nota se găsește în copie dactilo la dosarul de urmărit al lui Constantin Daraban.

Potrivit Notei date de Petrov: „Studentul Daraban Constantin a adus în cămin un ceas și 2 perechi de butoni străini. Butonii i-a vândut cu 60 lei perechea la doi colegi, unul dintre aceștia fiind Filimon.”. Turnătorul Petrov și-a tras de limbă colegul în legătură cu proveniența obiectelor. A aflat și a turnat la Securitate că „obiectele de mai sus au fost aduse de prietenul studentului Daraban Constantin, și care ar fi (din cele povestite de Daraban), reprezentant oficial în Europa al unei firme pakistaneze.” Petrov i-a mai spus securistului care îl coordona că are suspiciuni că Daraban „ori vrea să vândă ceasul pe care l-a adus, ori obiectele mai sus menționate sunt de altă proveniență.”

Căpitanul de Securitate Despinoiu a întocmit, la rândul lui, o notă, în care explica faptul că Petrov a dat informațiile „ca urmare a sarcinii primate de colaborator de a ne semnala aspecte negative constatate în cadrul Institutului de Marină.”

Nota dată de Petrov a fost folosită informativ de Securitate, ducând la o serie de măsuri împotriva lui Daraban. Pe baza notei lui Băsescu, Securitatea i-a urmărit corespondența lui Daraban (începând din martie 1973); Daraban a fost obligat să dea explicații la Securitate „pe marginea relațiilor sale cu un cetățean pakistanez” (în mai 1974); Securitatea a propus avizarea negativă a lui Daraban pentru efectuarea practicii pe navele de pescuit oceanic” (în decembrie 1975).

În urma notei sale, Petrov a fost pus de căpitanul de Securitate Despinoiu să „semnaleze și în viitor astfel de aspecte”, „să urmărească dacă numitul Daraban Constantin se ocupă cu activitatea de contrabandă”, „să discute cu Daraban C. despre relațiile dintre el și cetățeanul străin”.

Despinoiu a propus ca „numitul Daraban Constantin să fie chemat la serviciul personal din cadrul institutului și să i se ceară o notă privind relațiile sale cu Abdulah Mutaza (cetățeanul pakistanez). Despinoiu a consemnat de asemenea că „aspectul cu contrabanda va fi semnalat organului de miliție”.

Norocul lui Daraban și motivul pentru care acesta a primit în cele din urmă în 1977 avizare pozitivă pentru repartizarea la Întreprinderea de Pescuit Oceanic Tulcea a fost că turnătoria lui Petrov fusese mincinoasă.

 » sursa: www.60m.ro


Distribuiți acest articol!