Press "Enter" to skip to content

Ambulanțele, depășite numeric de solicitările Covid. Șef DSP Cluj: „Suntem înghițiți de valul 4. Încercăm să prioritizăm”

Distribuiți acest articol!

Situația epidemiologică în ceea ce privește infecția cu Covid-19 în județul Cluj se agravează accelerat, odată cu situația la nivel național. Valul 4 al pandemiei de Covid-19 pare a fi din ce în ce mai îngrijorător și fără milă. 

Spitalele încep din nou să se aglomereze, ambulanțele sunt pline, iar echipajele de pe ambulanță și personalul Direcției de Sănătate Publică, depășiți de situație. 

Un cititor a apelat la monitorulcj.ro fiindcă nu știa cum să procedeze odată ce a aflat că s-a îmbolnăvit cu Covid-19. Femeia s-a testat acasă, singură, cu un test antigen cumpărat din farmacie, iar rezultatul a ieșit pozitiv. 

Deși s-a vaccinat împotriva Covid-19, ea tot s-a infectat, potrivit rezultatului testului antigen, dar și prezintă anumite simptome mai mult sau mai puțin ușoare. Odată ce a aflat rezultatul, femeia s-a izolat în casă și a început să ceară ajutorul forțelor competente.

Totul a început sâmbătă, 25 septembrie, când primele simptome au început să apară. Ziua următoare, femeia a apelat 112 pentru ajutor și testare, dar ambulanța nu a venit nici până acum, deși a revenit în fiecare zi cu un apel. Pe lângă acest lucru, pacienta a apelat la Direcția de Sănătate Public Cluj care a îndrumat-o să se prezinte la o unitate medicală, decizie care părea neglijentă, având în vedere că ar fi trebuit să se deplaseze pe stradă, cu transportul în comun sau cu un taxi, interacționând și cu alte persoane, pe care le-ar fi pus la risc. 

Astfel, femeia a decis să nu iasă din casă, dar între timp a apelat și la medicul de familie care a sfătuit-o și i-a recomandat medicație corespunzătoare. 

Ce trebuie să faci când aflii că ești pozitiv de Covid-19

După ce pacientul în cauza și-a explicat cazul, monitorulcj.ro a luat legătura cu șeful Direcției de Sănătate Publică Cluj, Mihai Moisescu, pentru a afla mai multe despre protocolul în cazul în care o persoană află că s-a infectat cu Covid-19, în urma unei testări antigen pe cont propriu.

Primul pas ar fi ca pacientul să își anunțe medicul de familie în momentul în care a aflat rezultatul testul antigen pe care l-a făcut:

„Atunci trebuie să-și anunțe medicul de familie, să spună că a făcut testul antigen personal și i-a ieșit pozitiv, în ideea în care fie medicul de familie o evaluează și o testează, fie anunță salvarea pentru testare pentru că testele făcute de către persoanele fizice sunt orientative, nu intră în sistem și pentru a intra în sistem trebuie să anunțe fie medicul de familie, fie să solicite Serviciul de Ambulanță pentru testare”, a declarat Mihai Moisescu, șeful Direcției de Sănătate Public Cluj pentru monitorulcj.ro.

Mersul la urgențe când ești infectat, o opțiune?

Dacă ambulanța nu vine pentru testare, chiar la mai multe solicitări, bolnavii pot fi testați de Covid-19 chiar de medicul de familie. 

În situația în care starea de sănătate se agravează mult,

 » sursa: www.monitorulcj.ro


Distribuiți acest articol!